11/10/17

Un model pentru întreaga țară. Primul oraș inteligent din România devine chiar mai deștept





Orașul care are cea mai extinsă platformă de smart city din România - cu iluminare inteligentă, rețea de internet dedicată conectării obiectelor și platformă de casă inteligentă - a decis să investească în continuare în acest proiect.

Iluminare inteligentă reduceri facturile pe care municipalitatea e nevoită să le plătească și oferă totodată o lumină plăcută și eficientă. În astfel de orașe echipate cu iluminat inteligent, accidentele de circulație sunt mai rare, deoarece lumina rece din zonele-cheie le permite șoferilor să aibă o vizibilitate mai bună și să evite eventualele pericole.

„Avem în pregătire un portofoliu de documentaţii tehnice şi de cereri de finanţare în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro pentru care principalele instrumente de finanţare sunt cele oferite de către Uniunea Europeană şi Guvernul României, dar şi de alte organisme internaţionale. Ce pot să vă spun este că avem în prezent proiecte de mobilitate, de eficienţă energetică, proiecte de iluminat public şi alte categorii de proiecte care în bugetul lor au o pondere de 10, 20, 30% din cheltuieli care pot fi alocate pentru soluţii de tip smart city. Este un buget pe care suntem capabili să-l cheltuim, sunt proiecte pe care suntem capabili să le implementăm în următorii opt ani de zile în Alba Iulia. Aceasta este suma de bani la care ne putem angaja noi, ca administraţie publică”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Nicolaie Moldovan, city manager al oraşului, citat de zf.ro.



Prima parte a proiectului-pilot Smart City Alba Iulia a fost finalizată. În reședința județului Alba au fost montați peste 600 de senzori care vor compune infrastructura digitală a orașului.

Potrivit greatnews.ro, rețeaua Wi-Fi include peste 228 puncte de acces în cetate și oraș și 15 puncte de acces în mijloace de transport în comun. În aproape un an de funcționare a hotspot-urilor Wi-Fi în autobuze, aproximativ 8% din populația de 60.000 de locuitori din Alba Iulia a accesat serviciul, generând peste 1TB de date în sesiuni cu o durată medie de 30 minute, potrivit unui comunicat al companiei Orange, care se ocupă cu implementarea sistemului.

Rețeaua acoperă întregul oraș și conectează 150 de senzori de iluminat și apă. Mai mult, cetățenii pot comunica mai ușor cu autoritățile, prin aplicația Civic Alert. De asemenea, până în acest moment, au fost organizate nouă sondaje de opinie, la care au participat peste 4.300 de persoane care au circulat cu mijloacele de transport în comun.

Noua infrastructură ajută Primăria Alba Iulia să observe tendințele traficului pietonal din oraș, în funcție de momentul zilei sau de condițiile meteorologice.



Aplicația e-alba iulia, disponibilă pe Android și iOS, oferă acces turiștilor la informații despre obiectivele orașului, iar afacerile locale se pot promova. Două licee din Alba Iulia au primit acces la internet prin Wi-Fi securizat și cu trafic web filtrat. Peste 120 de profesori și aproximativ 1.500 de elevi se vor bucura de această ofertă.

Prin senzorii de monitorizare a calității aerului instalați în cele 15 autobuze dotate cu hotspoturi Wi-Fi, cetățenii pot afla în orice moment care sunt zonele din oraș în care pot avea fără probleme activități în aer liber.

Soluția de management al iluminatului public a generat economii între 50-70% la consumul de energie electrică, în funcție de intensitatea luminii selectate pentru fiecare stâlp, iar soluția de management al apei este în curs de instalare.

Dacă te interesează astfel de ştiri, te aşteptăm să te alături paginii noastre de Facebook, cu un Like mai jos: